Parteneriate

Centrul medical Dr. gh. Iliev
  1. Parteneriat CentoNIPT Germania – testare prenatală pentru depistarea bolilor genetice rare

Centrul Medical Dr. Gh. Iliev oferă pacientelor accesul la tehnologia germană avansată de testare genetică prenatală neinvazivă (CentoNIPT) pentru depistarea celor mai des întâlnite anomalii cromozomiale fetale (trisomia 21 – sindromul Down, trisomia 18 – sindromul Edwards, trisomia 13 – sindromul Patau și cromozomi sexuali, cum ar fi sindromul Turner).

Serviciile sunt disponibile la clinică pe baza parteneriatului nostru cu renumita companie CENTOGENE din Germania – specializată în testare genetică și lider global în diagnosticarea bolilor genetice rare, prezentă în peste 100 de țări din lume.

Centrul medical Dr. Gh. Iliev utilizează testul CentoNIPT în combinație cu celelalte modalități de screening (screeningul combinat trimestrul I sau, cel puțin, morfologia fetală de la 12-13 săptămâni de sarcină), conform indicațiilor specificate în ghidul național – Ghid pentru implementarea testelor prenatale non-invazive în cadrul screening-ului standard pentru anomalii cromozomiale (2019).

Testul se poate face din primul trimestru de sarcină și combină o tehnologie unică de secvențiere de ultimă generație cu raportarea medicală de specialitate, oferind gravidelor cu risc intermediar o precizie suplimentară față de screening-ul convențional (ecografia fetală-translucență nucală + dublul test).

  1. Parteneriat Lifeline – servicii premium de recoltare și păstrare de celule stem

Pacientele Centrului medical Dr. Gh. Iliev pot accesa prin intermediul nostru și servicii premium de recoltare și păstrare de celule stem, material biologic despre care există dovezi certe că salvează vieți. Aceste servicii sunt oferite prin parteneriatul încheiat cu Lifeline, prima bancă de celule stem din cordonul ombilical înființată în Europa, specializată de peste 25 de ani în cercetarea în domeniul medicinei regenerative și al terapiilor celulare pentru salvarea de vieți.

Lifeline a fost înființată în Marea Britanie de oameni de știință renumiți, a căror viziunea comună este de a oferi servicii de înaltă calitate de păstrare a celulelor stem prelevate din sângele și țesutul cordonului ombilical al nou-născuților. Compania este prezentă și în România din 2006.

Centrul medical dr. gh. iliev

Realizează o programare